Barbă Neagră şi puterile sale

Forum » Manga » Discuţii Manga

Mai aduc o temă de discuţii şi aici:

Aş vrea să vorbesc despre o teorie interesantă ce am auzit despre Barbă Neagră.
Aţi văzut deja toţi ce s-a întâmplat la Marineford, Barbă Neagră într-un mod inexplicabil i-a luat puterile lui Barbă Albă, astfel fiind primul şi unicul momentan personaj din OP care are puterile a două fructe ale diavolului. Şi întrebarea ce avem toţi în ca desigur este DE CE? Cum a putut s-o facă?
Ei bine, una din teoriile cele mai probabile care circulă ar fi că şi asta e una din puterile fructului Yami Yami, de a absorbi puterea celorlalţi. Însă, pe lângă faptul că e destul de banală, ne întrebăm, de ce a trebuit să se ascundă în timp ce o făcea? Dacă ar face asta, înseamnă că ar putea s-o facă şi cu altele?

Ceea ce am citit spune că, în realitate Barbă Neagră ar fi mâncat încă înainte de fructul Yami Yami un alt fruct, şi anume un Zoan Mistic al Cerberului. La fel cum e cel al lui Marco al Fenixului. Ceea ce ar duce la această concluzie ar fi faptul că, Barbă Neagră, care nu e deloc un luptător puternic corp la corp în forma sa umană, a putut să se bată în tinereţe cu Shanks şi să-i facă acea cicatrice la ochi, care deloc nu seamănă a o cicatrice făcută de om. E o clasică cicatrice ce-ar face un animal cu ghearele sale, sau Barbă Neagră folosea pe atunci cuţite gen Wolverine?? XD Ceea ce nu prea cred. Şi asta era cu mulţi ani înainte de timpul actual al istoriei căci Shanks deja avea cicatricea când îi dăduse pălăria de paie lui Luffy.
Alt indiciu al fi flagul ui Barbă Neagră care are 3 cranii ce se uită în 3 direcţii diferite, ceva ce ar aminti cele 3 capuri ale Cerberului. Şi nu în ultimul rând ceea ce a zis Marco ar putea să se refere la asta, când a zis că poate lui Barbă Neagră îi este posibil să asimileze puterea unui alt fruct din cauza corpului său particular. Adică corpul său transformat de Cerber.
Vă întrebaţi însă, de ce anume Cerber? Păi, în primul rând, se ştie că doar fructele Zoan măresc mult capacităţile de luptă corp la corp pe care Barbă Neagră aparent nu le are dar oricum s-a bătut cu Shanks şi a reuşit să-l rănească. Apoi fiind un Zoan mistic trebuie să fie foarte puternic şi cu ceva abilităţi particulare cum e de exemplu regenerarea lui Marco cu propriul foc. În cazul lui Cerber abilitatea specială ar putea fi, capacitatea de a asimila puteri diferite pentru orice cap din cele 3 ce-ar trebui să aibă. Asta ar putea explica cum Barbă Neagră a putut asimila şi alte fructe. Poate anume din cauza asta a pornit sigur în căutarea fructului Yami Yami şi apoi a pândit momentul potrivit să ieie şi fructul Gura Gura alea fiind cele mai puternice din punctul lui de vedere. Şi poate el vrea să ţină ascuns de lume puterea lui de Cerber pentru a lua prin surprindere inamicii cu puterile sale şi pentru a nu-i lăsa pe alţii să-i ghicească planurile. De aia poate şi s-a astupat ca să nu vadă lumea forma lui transformată în timp ce-i ia puterile lui Barbă Albă. Dacă ar fi corect, el s-ar alege practic cu cele mai puternice fructe de toate cele 3 tipuri, adică un Zoan Mistic, un Logia care poate anula orice alt fruct, şi cel mai puternic Paramisha de asemenea ce distruge orice. Ceva ce ar fi destul în stilul lui BN care caută să aibă puterea maximă pentru a înainta. De asemenea, faptul că fructul Yami Yami nu-l lasă să fie imun la atacuri fizice e din cauza că primul lui fruct a fost un Zoan şi acest cred oarecum are precedenţa şi nu-l lasă să se transforme complet în elementul Yami Yami. Acum desigur, tot ce am scris mai sus încă nu are nicio confirmare şi poate fi greşit dar mi se pare oricum ceva destul de interesant Voi cum credeţi?
Editat de KyubiVal la 30-03-2011 16:11
 
Mi se pare o teorie foarte buna si este bazata pe argumente fictive, dar in acelasi timp destul de solide. Cel care a creat-o s-a gandit pana in cele mai mici detalii si chiar as fi curios daca cineva vine cu contra-argumente, desi ar fi cam greu. As zice ca sunt mai mult de 30% sanse sa se adevereasca.
Mersi pentru efortul de a posta asta, chiar este interesanta, si daca mai gasesti nu ezita sa le impartasesti cu noi.

PS: Mersi pentru notele bune de la concursul Royal Goo, AMVul acesta a fost facut de mine.
Editat de Luffy la 30-03-2011 16:03
 
Luffy wrote:

Merci de atentie, cand mai gasesc ceva interesant postez pe forumul Shinobi de obicei si pe aici.

Iar referitor la video, nu tin minte pe nimeni ce si cum a facut, m-am uitat doar la ele si am pus notele dupa cum mi-au placut sau nu indiferent de realizatorul lor Pfft Nici nu stiam ca ai partecipat Zâmbet)
 
Hai ca am citit si eu, o faza legata de cerber e ca ar fi limitat la 3 puteri corect?

Totusi in capitolul 595 BB are o pozitie asemanatoarea cu a lui Jewerly Bonney, si nu cumva sunt curios daca era doar felul lui de a fi gurmand sau daca nu cumva i-a luat puterea si ei, ceea ce practic l-ar duce la 4 daca punem si Zoanul...

Faptul ca poate sa stapaneasca mai multe fructe mi se pare foarte strans legat de Yami-Yami, sau de ce nu sa fie ceva legat de D., avand in vedere ca yami este unul din cele mai wierd fructe ever , nu vad de ce nu ar fi si asta o posibilitate.

E destul de clar cred ca a fost un Zoan cand s-a batut cu Shanks ca altfel inseamna ca tipul are unghii nu gluma =))), dar nu stiu parca teoria asta are ceva ce pare prea simplu pentru Oda ...
 
GrimmJow wrote:

Dacă te aştepţi la chestii prea complicate, vei putea fi uimit apoi şi de cele simple XD
 
Salt la forumul: